Detestînd şi povestind Bucureştiul....

Cînd am discutat prima oara cu Lucian despre "Povestind Bucureştiul" eram într-o perioadă în care mi-era silă de Bucureşti. Nu zic că acum am depăşit-o sau că o voi depăşi vreodată. Însă atunci, prin vara trecută, tocmai fusesem la o emisiune la TVR Cultural în care mă plînsesem că dacă eşti nevoit să plimbi un turist străin prin Bucureşti pur şi simplu n-ai ce să-i arăţi sau unde să-l duci, cel mult încropeşti un itinerar care durează o jumătate de zi după care o dai pe turismul de cîrciumă şi îl plantezi lîngă grătarul cu mititei şi în faţa unei beri ca mai apoi să-l muţi pe teresa de vizavi şi tot aşa, sperînd că se va ameţi repede şi că va dori să se ducă la hotel. (Unii tînjeau să vadă şi "viaţa de noapte", aşa că după restaurante şi terase "tradiţionale" urmau cluburile). Însă am păţit-o cu John din San Francisco... după o zi în care i-am tot îndesat sarmaua pe gît, neavînd ce face altceva, a doua zi dimineaţa el s-a dus de unul singur ca să-şi ia micul dejun la Mc unde considera că e mai safe. În fine... Trăim într-un nonoraş, cu nonspaţii sau cu spaţii care nu spun nimic, o capitală care înainte de toate e amplasata prost, pentru că împrejurimile ei nu-ţi oferă un munte, o mare, un lac, ci doar o cîmpie cu crînguri banale pe care unii încă le mai cred "spaţii de agrement", n-avem un fluviu pe care să ne plimbăm cu bărcuţa, n-avem muzee care să te lase mască, n-avem străzi pitoreşti (cele din Centrul Vechi arată devastate)... n-avem nimic, aşa că n-ar mai trebui să ne mire de ce copiilor noştri le place cel mai mult să se ducă la mall - o capsulă cu un aer oarecum occidental în care poţi face abstracţie de ce e în jur. Ca să nu mai vorbim de oameni! Măcar dacă oamenii ar inventa ceva cu care să-şi salveze oraşul, măcar dacă ei şi-ar personaliza străzile, locuinţele, dacă ar lăsa o amprentă interesantă în spaţii respingătoare precum cele de la metrou, dacă... dar ei nu fac nimic altceva decît să distrugă şi mai mult acest ansamblu urban care pare lăsat la voia întîmplării.

Revenind la proiect şi la discuţia cu Lucian din urmă cu aproape un an, m-am tot gîndit: ce-mi trebuie mie să mă implic again într-o treabă legată de Bucureşti cînd sînt atîtea alte locuri în care mi-aş dori să trăiesc şi despre care mi-ar plăcea să scriu? Mi-am dat seama aproape imediat că era un soi de ipocrizie la mijloc... şi nu m-am gîndit la datoria mea civică şi bla, bla... că dacă noi nu încercăm să schimbăm ceva atunci cine? Mi-am dat seama pur şi simplu că trăiesc de 30 de ani în Bucureşti şi că ar fi timpul să-mi asum chestia asta, fie că-mi place sau nu. Şi că, de-a lungul timpului, majoritatea articolelor mele se referă la oameni şi la locuri din Bucureşti chiar dacă am încercat să le decupez cumva, să le pun într-o altă lumină. De fapt cu asta m-a cîştigat Lucian de partea lui: cu ideea de poveste şi de povestitori. În momentul în care spui o poveste (şi poţi să o spui şi printr-o singură imagine) deja lucrurile se schimbă, capăta cu totul alte conotaţii. Categoric îmi place mai mult Bucureştiul povestit, decît cel real.

Între timp, proiectul a prins contur, s-au adunat ceva texte dintre care unele îmi plac chiar foarte mult... desigur, majoritatea sînt critice sau ironice, însă toate conţin mai mult sau mai puţin acea asumare a faptului că "asta e! trăim în Bucureşti şi hai să povestim ce înseamnă asta!"... de fapt, este vorba despre apartenenţă şi despre identitate.

Cu ce m-a ajutat personal acest proiect? Cred că am început să mă uit cu mai multă atenţie în jur şi să devin mai tolerantă. Am început să observ un anume colţ de clădire care dintr-un anume unghi are ceva aparte, să-mi cultiv duioşia pentru acea Calea Moşilor a copilăriei mele, să redescopăr Piaţa Obor care, de fapt, m-a fascinat dintotdeauna şi să-mi petrec o întreagă după-amiază cu soare cu geamul deschis pentru a asculta zgomotele din parcare, alarmele maşinilor, tusea unui nene de la etajul trei din blocul de vizavi, glasurile puştilor care joacă fotbal la punctul termic... toate aceste zgomote mărunte pe care mai demult le detestam, dar care au o frumuseţe a lor.