Sunday 29 March 2009

ta-daaa :)

Ziua cea mare a venit si s-a dus, i-am anuntat, deja, pe cei-mai-povestitori-dintre-povestitori pe e-mail (ca sa nu afle chestia asta de pe site sau din ziare) - si, ca sa n-o lungim prea tare cu suspansu', cite o povestire de-a fiecaruia dintre ei se afla, in acest moment, pe prima pagina a primei pagini :) a site-ului Povestind Bucurestiul. Pe linga acestia, mai exista citiva carora Povestind Bucurestiul le promite surprize ceva mai mici, in perioada imediat urmatoare - insa numele celor cu care ne vom intilni repede-repede (ma rog, poate cam-prea-repede) le puteti gasi pe site...

Inainte de o trecere in revista foarte sumara (mai multe detalii - dupa ce colectam motivatiile juriului pentru toti cei in cauza), reluam niste precizari cu privire la natura fabulosului experiment care s-a derulat in ultimele 5 luni. Este (poate ne repetam!) fabulos cite povestiri fabuloase extraordinare s-au intilnit, unele cu altele, pe Povestind Bucurestiul. In consecinta, jurizarea a fost grea, epuizanta si infioratoare :> Si s-a tot lungit - juriul s-a paruit, initial, pe e-mail; apoi, live, intr-o intilnire de peste cinci ore; apoi, din nou, in diverse contexte online...

Asta inclusiv pentru ca nu toate au luat in serios sugestia noastra ca ele sa induca o 'poveste' - fie ele texte, fotografii sau filme. Autorii unor texte au uitat complet de rugamintea noastra ca povestirile lor sa aiba mai putin de 500 de cuvinte - asaa, cit sa vedem cit de iscusiti sint intr-ale comprimatului unei povestiri intr-un format mai restrictiv. Putine poze au respectat formatul pe care l-am solicitat - ceea ce ne-a obligat sa tot editam la ele, ca sa n-o ia razna coloana din mijloc a site-ului. Apoi: avem pe site povestiri de la povestitori care nu s-au inscris in concurs, trimitindu-ne mesajul acela absolut esential cu date despre ei. Nu in ultimul rind, am primit inscrieri de la povestitori care nu si-au plasat povestirile pe site - si am gasit pe server puhoaie de fotografii (inclusiv foldere intregi de pe Flickr) care nu se regasesc in nici o povestire de pe site si despre care habar n-avem ale cui sint...

Dincolo de toate astea, insa, ceea ce vedeti pe prima pagina a Povestind Bucurestiul si in sectiunea 'bunatati' contureaza un Bucuresti mai viu si, in multe privinte, mai 'real' decit ceea ce vedem, fiecare dintre noi, zi de zi, traversind, de la un capat la altul, aceasta aglomerare urbana care ne scoate din minti - deci, pe care o iubim :) Ne place foarte tare de acest Bucuresti - si speram ca va place si voua, chiar daca nu v-ati regasit printre cei-mai-povestori-dintre-povestitorii de acum...


Revenind, sec, la cei care au tatuat atit de expresiv cyber-spatiul Bucurestiului in aceste ultime luni si cu care vom continua s-o facem in urmatoarele doua:

* juriul a decis ca vor fi 13: acryl.nch, Alexandra Corolea, Andrei Dobrescu, Diana F.Cosmin, doomy, Horia, ideea13, Ioana Burtescu, LadyEve, Maria Visanoiu, nr137, Sunkissed, Mihail Ursu.

* publicul a decis ca vor fi 13+1 (hors-concours): plus Saltareata, adica - o participanta care are in concurs un singur text, pe care a refuzat sa-l reduca la mai putin de 500 de cuvinte; dat fiind, insa, ca Saltareata a colectat, tiris-grapis, cel mai mare numar de stelute dintre toti concurentii, am convenit ca ar fi, totusi, interesant s-o responsabilizam in vederea unui tatuaj mai organizat...

* organizatorii (au oftat si) au decis ca vor fi 13+1+2 (tot hors-concours): plus MinuBlue si tudorr, adica - doi participanti care s-au regasit in lista preferintelor unor membri ai juriului, dar au picat la 'negocierea finala', de unde i-au recuperat organizatorii, pe barbiile lor...

In plus, vom mai avea, in curind:

* un premiu special pentru Kiralyna - prima concurenta inscrisa in concursul nostru, in noiembrie 2008, cu un text care, din acest motiv, a si condus detasat, pina aproape de finalul concursului, in topul celor mai vizualizate povestiri de pe site

* niste posibile surprize, ulterioare, pentru doi participanti sub 22 de ani - Andra Teanu si nasulet

Acestea fiind spuse, va rugam sa nu ne parasiti caci vom reveni destul de repede cu concursuri noi (mai mici, dar mai vioaie) - precum si cu vesti privind expozitia/instalatie/spectacol pe care o punem la cale pentru sfirsitul lunii mai...

A bons tatueurs, salut :)

No comments:

Post a Comment