Friday, 3 April 2009
...'în spatele' proiectului Povestind Bucureștiul...
Sunday, 29 March 2009
ta-daaa :)
Ziua cea mare a venit si s-a dus, i-am anuntat, deja, pe cei-mai-povestitori-dintre-povestitori pe e-mail (ca sa nu afle chestia asta de pe site sau din ziare) - si, ca sa n-o lungim prea tare cu suspansu', cite o povestire de-a fiecaruia dintre ei se afla, in acest moment, pe prima pagina a primei pagini :) a site-ului Povestind Bucurestiul. Pe linga acestia, mai exista citiva carora Povestind Bucurestiul le promite surprize ceva mai mici, in perioada imediat urmatoare - insa numele celor cu care ne vom intilni repede-repede (ma rog, poate cam-prea-repede) le puteti gasi pe site...
Inainte de o trecere in revista foarte sumara (mai multe detalii - dupa ce colectam motivatiile juriului pentru toti cei in cauza), reluam niste precizari cu privire la natura fabulosului experiment care s-a derulat in ultimele 5 luni. Este (poate ne repetam!) fabulos cite povestiri fabuloase extraordinare s-au intilnit, unele cu altele, pe Povestind Bucurestiul. In consecinta, jurizarea a fost grea, epuizanta si infioratoare :> Si s-a tot lungit - juriul s-a paruit, initial, pe e-mail; apoi, live, intr-o intilnire de peste cinci ore; apoi, din nou, in diverse contexte online...
Asta inclusiv pentru ca nu toate au luat in serios sugestia noastra ca ele sa induca o 'poveste' - fie ele texte, fotografii sau filme. Autorii unor texte au uitat complet de rugamintea noastra ca povestirile lor sa aiba mai putin de 500 de cuvinte - asaa, cit sa vedem cit de iscusiti sint intr-ale comprimatului unei povestiri intr-un format mai restrictiv. Putine poze au respectat formatul pe care l-am solicitat - ceea ce ne-a obligat sa tot editam la ele, ca sa n-o ia razna coloana din mijloc a site-ului. Apoi: avem pe site povestiri de la povestitori care nu s-au inscris in concurs, trimitindu-ne mesajul acela absolut esential cu date despre ei. Nu in ultimul rind, am primit inscrieri de la povestitori care nu si-au plasat povestirile pe site - si am gasit pe server puhoaie de fotografii (inclusiv foldere intregi de pe Flickr) care nu se regasesc in nici o povestire de pe site si despre care habar n-avem ale cui sint...
Dincolo de toate astea, insa, ceea ce vedeti pe prima pagina a Povestind Bucurestiul si in sectiunea 'bunatati' contureaza un Bucuresti mai viu si, in multe privinte, mai 'real' decit ceea ce vedem, fiecare dintre noi, zi de zi, traversind, de la un capat la altul, aceasta aglomerare urbana care ne scoate din minti - deci, pe care o iubim :) Ne place foarte tare de acest Bucuresti - si speram ca va place si voua, chiar daca nu v-ati regasit printre cei-mai-povestori-dintre-povestitorii de acum...
Revenind, sec, la cei care au tatuat atit de expresiv cyber-spatiul Bucurestiului in aceste ultime luni si cu care vom continua s-o facem in urmatoarele doua:
* juriul a decis ca vor fi 13: acryl.nch, Alexandra Corolea, Andrei Dobrescu, Diana F.Cosmin, doomy, Horia, ideea13, Ioana Burtescu, LadyEve, Maria Visanoiu, nr137, Sunkissed, Mihail Ursu.
* publicul a decis ca vor fi 13+1 (hors-concours): plus Saltareata, adica - o participanta care are in concurs un singur text, pe care a refuzat sa-l reduca la mai putin de 500 de cuvinte; dat fiind, insa, ca Saltareata a colectat, tiris-grapis, cel mai mare numar de stelute dintre toti concurentii, am convenit ca ar fi, totusi, interesant s-o responsabilizam in vederea unui tatuaj mai organizat...
* organizatorii (au oftat si) au decis ca vor fi 13+1+2 (tot hors-concours): plus MinuBlue si tudorr, adica - doi participanti care s-au regasit in lista preferintelor unor membri ai juriului, dar au picat la 'negocierea finala', de unde i-au recuperat organizatorii, pe barbiile lor...
In plus, vom mai avea, in curind:
* un premiu special pentru Kiralyna - prima concurenta inscrisa in concursul nostru, in noiembrie 2008, cu un text care, din acest motiv, a si condus detasat, pina aproape de finalul concursului, in topul celor mai vizualizate povestiri de pe site
* niste posibile surprize, ulterioare, pentru doi participanti sub 22 de ani - Andra Teanu si nasulet
Acestea fiind spuse, va rugam sa nu ne parasiti caci vom reveni destul de repede cu concursuri noi (mai mici, dar mai vioaie) - precum si cu vesti privind expozitia/instalatie/spectacol pe care o punem la cale pentru sfirsitul lunii mai...
A bons tatueurs, salut :)
Sunday, 22 March 2009
filmuleţe în concurs
Tuesday, 17 March 2009
iar acum...
Pînă să se întîmple asta, o să numărăm, încetul cu încetul, și 'voturile publicului' (da, steluțele alea de sub titluri) - pentru care n-avem o soluție 'automată', o să fie o numărătoare destul de manuală, ca să zic așa...
Singurul indicator de popularitate disponibil în acest moment este numărul de vizionări pentru 'articolele' de pe site-ul Povestind Bucureștiul. And the winner is, din acest punct de vedere, textul Tatuează Bucureștiul cu povestirile tale :) Haha, ce surpriză...:> Să încercăm cu locul 2 - Vecini de trafic... Nah, tot necîștigător - Vecini de trafic n-a fost un text aflat în concurs, povestirea aparține unuia dintre 'organizatori'.
Poate ne repetăm, deci - and the winner is: Amor în tramvaiul 41, semnat de LadyEve :) Pe locul 2, la mică distanță: Frumoasa și Bestia din București, două (sau trei?) personaje dezvoltate de către Kiralyna :) În fine, sărind, de data asta, peste încă un text 'administrativ' - pe locul 3: Fotografia, focul și Bucureștiul - scenariu implementat în scris și cu o fotografie ajutătoare de către Robert Burton :)
O să mai revenim, zilele astea, cu varii comentarii care să vă facă așteptarea mai ușoară - dar, sincer să fiu, cred că numărătoarea steluțelor mai poate întîrzia pînă săptămîna viitoare, că și membrii aștia ai juriului sînt tot oameni... Deci, influențabili - deși într-o măsură foaaarte moderată :)
Monday, 2 February 2009
am ajuns în top...
Saturday, 31 January 2009
decolareee...:)
Saturday, 25 October 2008
asta-i viaţa, ăsta-i bucureştiul...
Fiţi, deci, bineveniţi pe Povestind Bucureştiul cu filmuleţe de maxim 60 de secunde, fotografii la care să ne zgîim cu toţii minimum 60 de secunde şi texte pe săturate. 'Instrucţiunile de folosire' se află aici, iar grupul Recounting Bucharest de pe YouTube se afla aici.
Sunday, 16 March 2008
ce şi de ce...
Dacă n-aţi auzit de nici-unul dintre aceste nume, nu vă panicaţi - doar de asta există Wikipedia şi, bineînţeles, întrebările sînt binevenite ;) Dar primul răspuns este următorul: dacă aceştia n-ar fi existat, zău că nu ştiu ce ne-am fi făcut... Probabil nu 'povestitori', vreau să zic...
ce - şi de unde şi pînă unde...
În mod evident, fiecare dintre noi a moşmondit, de-a lungul anilor, tot felul de planuri de înfrumuseţat Bucureştiul şi/sau (chiar) pe unii din locuitorii acestuia - iar multe dintre ele au şi fost puse în aplicare :) Două sînt, însă, momentele (de fapt, perioadele) cruciale pentru demararea acestei aventuri.
Mai întîi şi la-nceput, pe la sfîrşitul toamnei lui 2006 am tot întors pe faţă şi pe dos diverse planuri mai mult sau mai puţin concrete de 'amendare' a Bucureştiului împreună cu tata (Mădălina) şi cu mama (Dalia) Asociaţiei ZOOM - ambele locuiesc prin 'centrul vechi' şi, deci, ambele oftează cu o oarecare regularitate atunci cînd intră şi cînd ies din casă. În ceea ce mă priveşte, am petrecut mult-mult-mult timp în centrele vechi ale unor oraşe ca Praga şi Bruxelles (în fiecare din ele am locuit mai mult de un an) şi Barcelona (unde am revenit cu o regularitate insistentă, în ultimii cîţiva ani), dar am şi văzut, ca work in progress, 'regenerarea urbană' a cartierului atenian Psiri - transformarea sa dintr-un cartier, hmm, dubios, într-o alternativă cool la Plaka.
Etapa a doua s-a consumat la sfîrşitul primăverii lui 2007 - şi aceasta este perioada în care a început să ticăie ceasul proiectului în forma sa actuală. Pentru început, prin a treia săptămînă din mai mi-am achiziţionat, din Gibraltar, numărul pe iunie 2007 al Total Film, conţinînd primul episod (din trei) al ghidului 'How to Make a Movie', semnat de Chris Jones, Genevieve Jolliffe şi Andrew Zinnes; de acolo am aflat de unde anume putem să ne comandăm The Guerilla Film Makers Handbook (pe care o văzusem într-o librărie din, cred, Ljubljana, cu vreun an înainte, dar ezitasem să fac investiţia) - ceea ce am şi făcut, după cîteva zile, cerînd de la ei nu doar unul, ci trei din cele patru volume DIY scoase de Living Spirit Pictures; în a doua săptămînă din iunie discutam, deja, la Roma, cu Livia Bazu şi Anca Rotescu o primă formă (destul de confuză) a ceea ce vedeam, în acel moment, ca fiind un duplex Povestind Bucureştiul - Povestind Roma, centrat pe povestiri în format video; în fine, în decursul următoarelor luni, conceptul proiectului s-a gonflat un pic, cît să admită povestiri despre Bucureşti şi în alte formate - şi, din una în alta (da, asta include faptul că, în septembrie 2007, am devenit producător asociat la scurt-metrajul lui Chris Jones, Gone Fishing - care, poate, ar putea fi folosit ca studiu de caz în proiect), am ajuns să candidăm cu Povestind Bucureştiul la o finanţare din partea programului Tineret în Acţiune, pe care am şi obţinut-o :)
